pentru cei absenti

m-am trezit astazi dimineata cu un “ohrwurm” de la un spot tv. am incercat cateva minute sa gasesc in minte cateva fragmente din text, dar nu mi-a reusit.

asa ca m-am pus in fata televizorului asteptand sa vina reclama. am innebunit telecomanda si nimic. pana la urma m-am plictisit si mi-am gasit altceva de facut. dar pe 3, cand ma uitam la Scrubs, a venit si spotul respectiv. am ramas fascinata in fata lui si nu mi-am amintit decat un vers: “i turn my head up to the sky”. in 5 minute am descoperit clipul pe google.

se potriveste tendintei vocilor inocente din ultimele hit-uri de la radio. dar imi place melodia suna dragutz:

Celulele stem in lupta cu scleroderma

Pentru cine nu stie, scleroderma este  o afectiune autoimuna care ataca tesuturile conective ale corpului adica fix acelea care suporta pielea si organele interne ceea ce face ca acestea sa se dezvolte anormal iar stratul lor exterior sa se ingroase.
In cazul lui Amy Daniels  pielea ei a avut cel mai mult de suferit, devenind tare si pierzandu-si elasticitatea. Ce inseamna asta? Ca Amy nu putea sa isi miste capul si mainile in voie, ca a ridica o mana era un chin aproape de nesuportat iar deschisul gurii devenise aproape imposibil. si astfel ajungem la ceea ce va voi povesti azi. In timp ce Amy facea fata din ce in ce mai greu problemelor avute, la Universitatea Feinberg din SUA, un anume dr. Richard Burt dezvolta un studiu experimental pe baza de celule stem. Era o procedura revolutionare pentru anul 2005 insa una inca in stadiu de experiment.
Amy l-a contactat pe dr. Burt si dupa o sedinta de consult si verificare, doctorul a inclus-o in program oferindu-i din nou sansa la o viata normala. Mai intai medicul i-a neutralizat sistemul imunitar folosind chimioterapie si medicatie specializata iar mai apoi el a supus-o unei interventii chirurgicale de introducere in organism a unor celule stem prelevate inainte de chimioterapie.
Ceea ce a urmat poate deveni la fel de usor subiect de film pentru ca micutele celule au intrat in actiune imediat si dupa numai 6 luni de la operatie Amy putea deja sa se miste cu lejeritate beneficiind in acelasi timp de un sistem imunitar sanatos.
Si aceasta nu este nici pe departe singura poveste cu celule stem pe care o stiu. Ideea este insa nu ca celulele stem fac miracole ci ca ele sunt un tratament viabil, serios si demonstrat stiintific pentru foarte multe afectiuni. Mai multe informatii pe http://www.celule-stem.eu/celule-stem/care-este-cea-mai-buna-banca-de-celule-stem.html.

un oras care plange impreuna cu mine

Bucurestiul in aprilie… o experienta unica si suprarealista. Strazi altadata aglomerate si extrem de galagioase ma intampina acum pustii si triste. Ma plimb printr-un oras, care imi pare bolnav si ciuntit in personalitatea lui altadata atat de puternica. Simt mangaierea unei ploi tomnantice, care incearca din rasputeri sa ma alunge in garsoniera singuratica de la etajul I. Nu ma las convinsa. Cu bascutza pe cap si infofolita cu fularul la gat visez la un personaj dintr-o alta existenta. Il simt strangandu-ma de mana si dandu-mi cate un ghiont pentru a imi starni un zambet copilaresc, un zambet, pe care si-l doreste atat de mult. Si nu ezit sa i-l fac cadou pentru a ii ingropa sentimentele contradictorii. Trag adanc din tigara aprinsa cu atata patima si ma gandesc la iubirile efemere, carora le dam o importanta atat de minora si pe care le uitam pana sa ajungem la urmatorul colt de strada.

Fluieratul unui politist nerabdator ma trezeste pentru cateva secunde din visare. Trebuie sa trec strada. Ma opresc la cafeneaua mea preferata din Lipscani, pentru ca nu mai suport ploaia asta greoaie. Un capuccino, un pepsi si un teanc de documente zac pe masa in stil vienez. Dar nu ma pot concentra la lucru acum. Prefer sa imi imaginez cum ar fi fost, daca… Si mi se face un dor nebunesc, incat pun mana pe telefon si dau sa formez un numar. Imi amintesc, insa, la timp, ca nu are nici un sens, ca realitatea e pur si simplu nedreapta. Sorb repede ultimele picaturi de cafea si ies din nou pe strada. Ploaia s-a oprit. Un caine curajos se gudura la picioarele mele. Il mangai usor pe cap si trec mai departe. Se uita nedumerit in urma mea, dar in scurt timp alt trecator ii atrage atentia.

Ajung in Unirii si ma sperie griul peisajului. Asa ca ma afund din nou in ganduri. Si din nou e acelasi „el“ care imi domina visarea. Mi se perinda o multime de imagini prin fata ochilor, imagini dintr-un trecut nu atat de indepartat. Cat de repede se pot schimba lucrurile… si nu am nici o putere de a le tine in loc. Simt din nou durerea disperata a unei iubiri zadarnice, care s-a impamantenit atat de palpabil undeva in partea dreapta a inimii mele.

In drum spre statia de metrou simt cum mi se umezesc obrajii. Probabil ca a inceput din nou sa ploua. Ma uit spre cer si intr-un gol senin vad o bucatica de soare. Nu, nu ploua. Imi sterg fata cu maneca de la pardesiu si realizez ca plang. Ma pierd trista in intunericul gurii de metrou.